Peste jumătate de milion de EURO donați în Orașul Faptelor Bune, ediția de Paște. O Săptămână Mare. Un radio. O Românie. Ne înclinăm!

05 05. 2021, 13:16

„Voi, Forza ZU, ne-ați arătat că nu doar de Crăciun se pot întâmpla minuni, ci oricând se adună împreună oameni buni. Voi sunteți motivul pentru care, de Paște, Iepurașul reînvie Orașul.”

Recompensa celor 7 zile ale maratonului de fapte bune, organizat pentru prima dată în Săptămâna Mare, este pe măsură. Peste jumătate de milion de EURO donați de români de peste tot, în Orașul Faptelor Bune. Până în momentul în care scriem aceste rânduri, s-au strâns peste 670.000 Euro în această poveste frumoasă în care protagoniști sunt oamenii care au nevoie și oamenii care au de unde.

36 de experiențe de viață și-au găsit alinare și ajutor în timpul celor peste 168 de ore de emisie live la ZU, acolo unde cei 7 DJ-i Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Emma Ștefan, Adi Mihăilă „The Hitman”, Tea Teodorescu, Răzvan Popescu și Raluca Benavides, au făcut tot ce le-a fost cu putință să intermedieze cât mai multe fapte bune. Este suficient să dăm un singur exemplu: Otilia, o copilă de 3 ani și jumătate, diagnosticată cu o tumoră toracică. Viața ei depinde de un întreg șir de tratamente care se pot prelungi pe o perioadă de cel puțin 4 ani de zile. Îngerii din Orașul Faptelor Bune au făcut minuni pentru Otilia, iar în Vinerea Mare în contul copilei urma să se strângă suma de 272.985 euro, într-un efort comun susținut de părinții micuței, de prietenii acestora, dar și de oamenii care aleg să facă minuni în Orașul Faptelor Bune.

„România, de bine e nevoie mereu. Suntem un radio de nebuni și vrem să-i facem pe oameni mai buni!”

Radio ZU continuă să aducă aproape oameni din toată lumea în Orașul Faptelor Bune, această campanie despre care se spune că este „cea mai frumoasă campanie de radio”, astfel, în topul țărilor din care a fost urmărită această campanie stau România, UK, Germania, Italia, Spania și SUA.

Cifrele de audiență înregistrate pe toate platformele Radio ZU, în perioada 24 – 30 aprilie, stau mărturie bucuriei cu care această campanie a fost primită:

  • 13 milioane reach total al postărilor text și poză pe Facebook Radio ZU.
  • Peste 6 milioane de minute de vizionare ale video-urilor pe Facebook Radio ZU
  • Peste 000 de vizualizări în această perioadă pe Youtube Radio ZU si peste 2.1 milioane de minute vizionate pe YouTube.

Vizitatorii site-ul www.radiozu.ro au generat peste 1.046.000 de afișări, iar secțiunea Visual Radio a fost urmărită de aproximativ de 470.000 de oameni.

Aplicația mobilă a Radio ZU a fost accesată de 42.000 de utilizatori și a înregistrat aproximativ 510.000 de vizualizări.

Ca în fiecare an, întreaga campanie a putut fi ascultată non-stop pe toate frecvențele Radio ZU și a putut fi urmărită video 24/24 pe site-ul https://radiozu.ro/live. Momentele cele mai importante au fost transmise live și pe pagina de facebook a Radio ZU, dar și pe ZU TV.

Cele mai emoționante secvențe video au fost surprinse într-un aftermovie-ul ORAȘUL FAPTELOR BUNE, ediția de PAȘTE 2021.

Orașul Faptelor Bune a fost organizat în conformitate cu toate normele privind prevenirea și controlul transmiterii infecției SARS-COV-2 în contextul pandemiei de COVID-19.

********************************
Ascultă Radio ZU pe toate frecvențele, dar și pe Aplicația mobilă disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. Urmărește ce se întâmplă 24 din 24 de ore la ZU pe platforma Visual Radio, radiozu.ro. Revezi cele mai interesante momente foto și video pe platformele social media Radio ZU (Facebook , YouTube și Instagram).